În această după amiază, s-a confirmat al patrulea caz de infectare cu noul coronavirus în România COVID 19.
Este vorba despre un bărbat de 47 de ani, din Timișoara, care a fost contact cu femeia depistată pozitiv în data de 28 februarie 2020.
Mai exact, bărbatul a călătorit cu femeia de 38 de ani în același avion, în partea dreaptă a acesteia în data de 20 februarie 2020 cu o cursă care se întorcea din Italia.
Din data de 28 februarie 2020, bărbatul, considerat contact direct, s-a aflat în autoizolare la domiciliu împreună cu familia. Rezultatele primei probe recoltate la începutul perioadei de autoizolare au fost negative. Rezultatul probei recoltată în ziua de ieri (în cea de-a 12 –a zi de la contactul cu femeia de 38 de ani) a ieșit pozitiv la infecția cu coronavirus COVID 19.
Conform primelor informații din partea DSP Timiș, bărbatul este asimptomatic, afebril. S-a solicitat transportul cu izoleta la Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș din Timișoara.
În curtea în care locuiește bărbatul mai trăiesc alte 2 familii față de care se vor lua măsurile de autoizolare.