Transport aerian cu 45 de tone de echipamente medicale din Coreea de Sud, cu o aeronavă NATO.
Ministerul Apărării Naționale a solicitat Capabilității de Transport Aerian Strategic a NATO, care operează de pe Baza Aeriană Papa din Ungaria, desfășurarea unei misiuni aeriene de urgență, pentru transportul a aproximativ 45 de tone de echipament medical de la Seul la București.
Echipamentele, 100.000 de combinezoane de protecție, au fost achiziționate de statul român prin Oficiul Național de Achiziții Centralizate, în cadrul eforturilor de combatere a efectelor pandemiei de COVID-19 în țara noastră.
Zborul este efectuat cu o aeronavă C-17 Globe Master III, în cadrul cotei de ore de zbor alocate României, ca stat membru al Capabilității de Transport Aerian Strategic.
Unul dintre comandanții echipajelor care operează aeronava pe timpul acestei misiuni este locotenent-comandorul George Crăciun, pilot din Forțele Aeriene Române, detașat în cadrul Capabilității de Transport Aerian Strategic.
Aeronava va ateriza pe Aeroportul Otopeni joi, 26 martie.
Biroul de presă al MApN va pune la dispoziția jurnaliștilor imagini de la momentul sosirii aeronavei NATO și transferului echipamentelor în mijloacele de transport rutiere.
* * *
România a semnat în anul 2008, ca membru fondator, Memorandumul de Înțelegere pentru constituirea Capabilității de Transport Aerian Strategic, alături alte nouă țări NATO – Bulgaria, Estonia, Lituania, Olanda, Norvegia, Polonia, Slovenia, SUA și Ungaria două membre ale Parteneriatului pentru Pace: Finlanda și Suedia.