Comunicat de presă privind revenirea în țară a 130 de cetățeni români aflați pe teritoriul Emiratelor Arabe Unite
În continuarea demersurilor întreprinse pentru facilitarea revenirii în țară a cetățenilor români aflați în străinătate și care au fost afectați de măsurile de restrângere a transportului aerian adoptate în contextul gestionării pandemiei de COVID-19, Ministerul Afacerilor Externe informează că, în cursul zilei de 26 mai, au revenit în țară 130 cetățeni români care se aflau pe teritoriul Emiratelor Arabe Unite, ca urmare a demersurilor comune ale Ministerului Afacerilor Externe, ale Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor și ale Ministerului Afacerilor Interne.
Printre cetățenii români repatriați sunt persoane care nu mai aveau mijloace pentru a-și prelungi șederea pe teritoriul Emiratelor Arabe Unite (inclusiv cetățeni români care și-au pierdut locul de muncă), precum și un caz medical urgent.
Repatrierea a fost asigurată cu o cursă aeriană specială, operată de o companie privată, pe ruta Dubai-București.
Demersurile de repatriere au permis, de asemenea, revenirea în țara de reședință pentru un cetățean indian, rezident în România, precum și pentru alți 4 cetățeni străini, respectiv brazilian, tunisian, egiptean și ucrainean, membri de familie ai cetățenilor români. Cu aceeași cursă aeriană a fost facilitată repatrierea și pentru 32 cetățeni ai Republicii Moldova și a unui cetățean kazah, membru de familie, care și-au continuat deplasarea către destinație.
MAE reînnoiește apelurile făcute anterior privind verificarea în prealabil a informațiilor publicate pe pagina de internet MAE, respectiv pe paginile de internet ale misiunilor diplomatice și ale oficiilor consulare ale României în străinătate.