HOTĂRÂRE nr. 36 din 21.07.2020 Guvernul României

privind constatarea pandemiei de COVID-19 și stabilirea unor măsuri necesar a fi aplicate pentru protecția populației

Având în vedere declararea pandemiei de COVID-19 la nivel mondial de către Organizația Mondială a Sănătății la data de 11.03.2020, luând în considerare propunerile formulate prin Hotărârea nr. 22 din 20.07.2020, a Grupului de suport tehnico – științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe
teritoriul României,

în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) lit. c) și art. 81 din OUG. nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situaţiilor de Urgenţă, cu modificările și
completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 4 și art.11 alin. (1) din Legea nr. 136/2020 instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, ale
art. 20 lit. l) din Ordonanța de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situaţiilor de Urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 15/2005, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 2 și art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 94/2014 privind organizarea, funcționarea şi componența Comitetului Național pentru Situaţii Speciale de Urgenţă,

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă adoptă prezenta

HOTĂRÂRE:

Art.1 Se certifică pandemia de COVID-19 declarată de Organizația Mondială a Sănătății la data de 11.03.2020.

Art.2 (1)Începând cu data prezentei hotărâri se instituie măsura carantinei pentru persoanele care sosesc în România din țările/zonele de risc epidemiologic ridicat stabilite pe baza criteriului prevăzut la alin. 2

(2) Criteriul pe baza căruia se face stabilirea țărilor/zonelor de risc epidemiologic ridicat, este reprezentat de rata cumulată de incidență a cazurilor noi de îmbolnăvire din ultimele 14 zile raportată la 100.000 de locuitori, care trebuie să fie mai mare ca cea înregistrată în România, în perioada similară.

(3) Pe baza criteriului prevăzut la alin. (1), Institutul Național de Sănătate Publică întocmește lista țărilor/zonelor pentru care se instituie măsura carantinei pentru
persoanele care sosesc în România din acestea.

(4) Lista prevăzută la alin. (3) se actualizează/revizuiește săptămânal, în fiecare zi de luni, de către Institutul National de Sănătate Publică și este publicată pe site-ul
www.insp.gov.ro.

Art.3 Sunt exceptate de la măsura instituită potrivit art. 2, următoarele categorii de persoane care nu prezintă simptome asociate COVID-19, cu respectarea prevederilor legale în vigoare privind utilizarea materialelor individuale de protecție împotriva COVID19:

a) persoanele care vin în România din zonele/țările aflate pe lista întocmită potrivit prevederilor art. 2, alin. (3) dar care, înaintea sosirii în România au petrecut o
perioadă consecutivă de minimum 14 zile într-una sau mai multe zone/țări pentru care nu este instituită această măsură;

b) conducătorii autovehiculelor de transport marfă cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone;

c) conducătorii autovehiculelor pentru transport persoane care au mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului;

d) conducătorii auto prevăzuți la lit. b) şi lit. c)care se deplasează în interesul desfășurării profesiei din statul de rezidență al acestora într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau dintr-un alt stat al Uniunii Europene în statul de rezidență, indiferent dacă deplasarea se face prin mijloace individuale sau în cont propriu;

e) membri ai Parlamentului European, parlamentari şi personal aparţinând instituțiilor internaționale şi sistemului naţional de apărare, ordine publică şi securitate
naţională, precum și reprezentanți ai României în organisme și organizații internaționale la care statul român este parte;

f) piloţii de aeronave şi personalul navigant;

g) mecanicii de locomotivă şi personalul feroviar;

h) personalul navigant român, maritim şi fluvial care se repatriază prin orice mijloc de transport, care prezintă autorităţilor competente „certificatul pentru lucrătorii
din sectorul transporturilor internaţionale“, al cărui model este publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 96 I din 24 martie 2020;

i) personalul navigant maritim şi fluvial care efectuează schimbul de echipaj la bordul navelor aflate în porturile româneşti, indiferent de pavilionul pe care îl arborează, dacă la intrarea în ţară, precum şi la îmbarcarea/debarcarea de pe navă prezintă autorităţilor competente „certificatul pentru lucrătorii din sectorul transporturilor internaţionale“, al cărui model este publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 96 I din 24 martie 2020;

j) personalul navigant care debarcă de la bordul navelor de navigaţie interioară, care arborează pavilion român, într-un port românesc, cu condiţia asigurării de către
angajatori a certificatului pentru lucrătorii din transportul internaţional şi a echipamentelor individuale de protecţie împotriva COVID-19, pe timpul deplasării de la navă la locaţia unde poate fi contactat în perioada dintre voiajuri;

k) lucrătorii transfrontalieri care intră în România din Ungaria, Bulgaria, Serbia, Ucraina sau Republica Moldova, precum şi cetăţenii români angajaţi ai operatorilor
economici din ţările menţionate, care la intrarea în ţară fac dovada raporturilor contractuale cu operatorii economici respectivi;

l) angajaţi ai operatorilor economici din România care efectuează lucrări, conform contractelor încheiate, în afara teritoriului României, la întoarcerea în ţară, dacă dovedesc raporturile contractuale cu beneficiarul din afara teritoriului naţional;

m)reprezentanţii companiilor străine care au filiale/ sucursale/reprezentanţe sau agenţii pe teritoriul naţional, dacă la intrarea pe teritoriul României dovedesc
raporturile contractuale cu entităţile economice de pe teritoriul naţional;

n) persoanele care intră în România pentru activităţi de utilizare, instalare, punere în funcţiune, mentenanţă, service al echipamentelor şi tehnicii din domeniile
medical, ştiinţific, economic, apărare, ordine publică şi securitate naţională, transporturi, precum şi persoanele care desfăşoară activităţi profesionale specifice în domeniile menţionate, dacă dovedesc raporturile contractuale/de colaborare cu beneficiarul/beneficiarii de pe teritoriul României, precum şi inspectorii organismelor
internaţionale;

o) membrii misiunilor diplomatice, oficiilor consulare şi ai altor reprezentanţe diplomatice acreditate la Bucureşti, posesori de paşapoarte diplomatice, personalul
asimilat personalului diplomatic, precum şi membrii Corpului Diplomatic şi Consular al României şi posesorii de paşapoarte diplomatice şi de serviciu, precum şi membrii familiilor acestora;

p) angajaţii sistemului naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională care se întorc în România din misiuni executate în afara ţării;

q) elevii/studenţii, cetăţeni români sau cetăţeni cu domiciliul sau reşedinţa în afara României, care au de susţinut examene de admitere sau pentru finalizarea studiilor, care încep studiile în unităţi/instituţii de învăţământ de pe teritoriul ţării ori se deplasează pentru activităţi legate de finalizarea/ organizarea începerii studiilor;

r) membrii delegațiilor sportive internaționale care participă la competiții sportive organizate pe teritoriul României, în condițiile legii.

Art.4 Se instituie măsura carantinării persoanelor care au intrat în contact direct cu persoanele infectate, care se dispune pentru fiecare persoană individual prin decizie a Direcției de Sănătate Publică competentă teritorial.

Art.5(1)Pentru situații deosebite care vizează participarea la evenimente familiale legate de naștere, căsătorie sau deces, deplasări pentru intervenții/tratamente medicale în cazuri care nu suportă amânare (ex: afecțiuni oncologice, insuficiență renală cronică – în program de hemodializă),preschimbare documente de identitate, părăsirea țăriiș.a., poate fi analizată suspendarea temporara a măsurii de carantină prevăzută la art. 2 și art. 4, pe baza documentelor justificative.

(2)Analiza situațiilor prevăzute la alin. (1) este realizată la nivelul centrelor județene de coordonare și conducere a intervenției și, cazurile considerate ca justificate, pot face obiectul suspendării temporare a măsurii de carantină, prin decizie cu caracter individual, emisă de Direcția de Sănătate Publică.

(3)În decizia de suspendare se va menționa, în mod obligatoriu, intervalul de timp pentru care aceasta se aplică și măsurile de prevenire a răspândirii noului coronavirus SARS-CoV-2.

Art.6 Se propune completarea Hotărârii Guvernului nr. 553/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 17.07.2020, precum
și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu măsuri referitoare la posibilitatea instituirii izolării și carantinării asupra persoanelor sau a carantinării zonale.

Art.7 Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, pentru punere în aplicare prin ordine și acte administrative ale conducătorilor acestora.

PREŞEDINTELE COMITETULUI NAŢIONAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ
PRIM-MINISTRU
LUDOVIC ORBAN