HOTĂRÂRE nr. 476 din 16 iunie 2020 Guvernul României

privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19

 

Ținând cont de prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 11/2020 privind stocurile de urgență medicală, precum și unele măsuri aferente instituirii carantinei, aprobată cu completări prin Legea nr. 20/2020, cu completările ulterioare, precum și de prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, a Legii educației naționale nr. 1/2011, precum și a altor acte normative, cu modificările ulterioare,

luând în considerare prevederile art. 16 alin. (1) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 15/2005, și ale art. 11 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 557/2016 privind managementul tipurilor de risc,

având în vedere faptul că evaluarea realizată în baza factorilor de risc prevăzuți la art. 3 alin. (4) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 indică necesitatea menținerii unui răspuns amplificat la situația de urgență determinată de răspândirea noului coronavirus, aspecte materializate în cuprinsul documentului intitulat „Analiza factorilor de risc privind managementul situației de urgență generate de virusul SARS-COV-2 pe teritoriul României la data de 15.06.2020“, întocmit la nivelul Centrului Național de Conducere și Coordonare a Intervenției,

ținând seama de propunerile cuprinse în Hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr. 30 din 16 iunie 2020 privind propunerea unor măsuri necesar a fi aplicate pe durata stării de alertă pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19,

în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 3, art. 4, art. 6 și art. 71 alin. (1) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Începând cu data de 17 iunie 2020, se prelungește cu 30 de zile starea de alertă pe întreg teritoriul țării, instituită prin Hotărârea Guvernului nr. 394/2020 privind declararea stării de alertă și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 18 mai 2020, aprobată cu modificări și completări prin Hotărârea Parlamentului României nr. 5/2020, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 2

Pe durata prevăzută la art. 1 măsurile de prevenire și control al infecțiilor cu coronavirusul SARS-CoV-2, condițiile concrete de aplicare și destinatarii acestor măsuri, precum și instituțiile și autoritățile publice care pun în aplicare sau urmăresc respectarea aplicării măsurilor pe durata stării de alertă sunt prevăzute în:

a) anexa nr. 1 – „Măsuri pentru creșterea capacității de răspuns“;

b) anexa nr. 2 – „Măsuri pentru asigurarea rezilienței comunităților“;

c) anexa nr. 3 – „Măsuri pentru diminuarea impactului tipului de risc“.

Articolul 3

În aplicarea dispozițiilor art. 7^1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 11/2020 privind stocurile de urgență medicală, precum și unele măsuri aferente instituirii carantinei, aprobată cu completări prin Legea nr. 20/2020, cu completările ulterioare, și ale Hotărârii Guvernului nr. 557/2016 privind managementul tipurilor de risc, cu modificările ulterioare, secretarul de stat, șef al Departamentului pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, dispune, în colaborare cu Ministerul Sănătății, prin ordin al comandantului acțiunii, măsurile necesare prevenirii și combaterii infecțiilor cu coronavirusul SARS-CoV-2, în cadrul acțiunilor de răspuns la nivel național.

Articolul 4

Regimul contravențional aplicabil pentru nerespectarea măsurilor prevăzute în anexele nr. 1-3 este cel stabilit la art. 64-70 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Articolul 5

Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Articolul 6

Până la emiterea actelor pentru punerea în executare a prezentei hotărâri, se menține aplicabilitatea actelor emise pentru punerea în executare a Hotărârii Guvernului nr. 394/2020, aprobată cu modificări și completări prin Hotărârea Parlamentului României nr. 5/2020, cu modificările și completările ulterioare, în măsura în care dispozițiile acestora nu contravin măsurilor stabilite în anexele nr. 1-3 la prezenta hotărâre.

 

Anexa numărul 1 la Hotărârea 476 din 16 iunie 2020

 

MĂSURI PENTRU CREȘTEREA CAPACITĂȚII DE RĂSPUNS

 

Articolul 1

În condițiile art. 5 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, se stabilesc următoarele măsuri:

1. coordonarea operațională a serviciilor publice de ambulanță și a serviciilor voluntare pentru situații de urgență, în condițiile art. 54 și 55 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, a Legii educației naționale nr. 1/2011, precum și a altor acte normative, cu modificările ulterioare;

2. coordonarea operațională a poliției locale, în condițiile art. 50-52 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 70/2020, cu modificările ulterioare.

Articolul 2

În condițiile art. 5 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 55/2020, se stabilesc următoarele măsuri:

1. Se instituie obligația de a asigura măsurile de continuitate a activității centrelor rezidențiale de îngrijire și asistență a persoanelor vârstnice, centrelor rezidențiale pentru copii și adulți, cu și fără dizabilități, precum și pentru alte categorii vulnerabile și de a stabili programul de lucru al angajaților, potrivit art. 19 din Legea nr. 55/2020.

2. Furnizorii de servicii sociale de tip rezidențial își organizează programul în funcție de contextul epidemiologic existent la nivel local și cu respectarea normelor în vigoare privind legislația în domeniul muncii. Activitatea la nivelul acestor servicii va fi organizată și desfășurată cu respectarea normelor de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2 instituite de autoritățile competente.

Articolul 3

În condițiile art. 5 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 55/2020, se stabilește desfășurarea în regim permanent a activității tuturor centrelor operative pentru situații de urgență cu activitate temporară, precum și a activității Centrului Național de Conducere și Coordonare a Intervenției și a centrelor județene/al municipiului București de coordonare și conducere a intervenției.

Articolul 4

(1) Măsura prevăzută la art. 1 pct. 1 se pune în aplicare de către unitățile teritoriale pentru situații de urgență, respectiv de către inspectoratele pentru situații de urgență.

(2) Măsura prevăzută la art. 1 pct. 2 se pune în aplicare de către Poliția Română, prin inspectoratele de poliție județene/Direcția Generală de Poliție a Municipiului București.

(3) Respectarea aplicării măsurilor prevăzute la art. 2 se urmărește de către Ministerul Muncii și Protecției Sociale.

(4) Măsura prevăzută la art. 3 se pune în aplicare de către instituțiile la nivelul cărora sunt organizate centrele operative pentru situații de urgență, respectiv centrele de coordonare și conducere a intervenției. Respectarea aplicării acestei măsuri se urmărește de către Ministerul Afacerilor Interne.

 

 

Anexa numărul 2 la Hotărârea 476 din 16 iunie 2020

 

MĂSURI PENTRU ASIGURAREA REZILIENȚEI COMUNITĂȚILOR

 

Articolul 1

În condițiile art. 5 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 55/2020, se stabilesc următoarele măsuri:

1. În spațiile publice închise, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății și ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art. 13 și art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020. Guvernul României, prin Ministerul Sănătății, va pune la dispoziția autorităților administrației publice locale necesarul de măști de protecție pentru familiile și persoanele defavorizate de pe raza unităților administrativ-teritoriale respective.

2. Pentru toate persoanele care vin în România din țările care nu fac obiectul excepției de la carantinare/izolare, stabilită de Institutul Național de Sănătate Publică și aprobată de Comitetul Național pentru Situații de Urgență, se instituie pe o perioadă de 14 zile măsura carantinării/izolării la locuința/locația declarată de persoana în cauză, împreună cu colocatarii, inclusiv familia/aparținătorii, după caz.

3. Persoanele care vin în România din țările care fac obiectul excepției de la carantinare/izolare, prevăzută la pct. 2, dar care, înaintea plecării din țara respectivă, nu au stat cel puțin 14 zile pe teritoriul acesteia, intră în carantină/izolare la locuința/locația declarată de persoana în cauză, împreună cu colocatarii, inclusiv familia/aparținătorii, după caz.

4. Persoanele care fie au plecat din România și petrec o perioadă mai scurtă de 14 zile în altă țară exceptată de la măsura carantinării/izolării, fie au petrecut o perioadă de cel puțin 14 zile cumulativ în țări exceptate de la măsura carantinării/izolării nu intră în carantină/izolare la intrarea în România.

5. Prin excepție de la prevederile pct. 2 și 3, persoanele care nu au posibilitatea îndeplinirii condițiilor pentru carantina/ izolarea la locuință/altă locație sau care solicită acest lucru pentru a nu își expune familia pot opta pentru măsura carantinei instituționalizate, în spații special destinate puse la dispoziție de autoritățile administrației publice locale.

6. Persoanele care nu respectă măsurile de carantină/izolare la locuință/altă locație sunt introduse în carantină instituționalizată pentru o perioadă de 14 zile și obligate să suporte contravaloarea cazării și hrănirii pe perioada carantinei instituționalizate.

7. Persoanele aflate în carantină instituționalizată la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri rămân în carantină în spațiile respective până la expirarea perioadei de 14 zile de la data intrării în carantină.

8. Sunt exceptate de la prevederile pct. 2 și 3 următoarele categorii de persoane care nu prezintă simptome asociate COVID-19, cu respectarea prevederilor legale în vigoare privind utilizarea materialelor individuale de protecție împotriva COVID-19:

a) conducătorii autovehiculelor de transport marfă cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone;

b) conducătorii autovehiculelor pentru transport persoane care au mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului;

c) conducătorii auto prevăzuți la lit. a) și lit. b) care se deplasează în interesul desfășurării profesiei din statul de rezidență al acestora într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau dintr-un alt stat al Uniunii Europene în statul de rezidență, indiferent dacă deplasarea se face prin mijloace individuale sau în cont propriu;

d) membri ai Parlamentului European, parlamentari și personal aparținând instituțiilor internaționale și sistemului național de apărare, ordine publică și securitate națională;

e) piloții de aeronave și personalul navigant;

f) mecanicii de locomotivă și personalul feroviar;

g) personalul navigant român, maritim și fluvial care se repatriază prin orice mijloc de transport, care prezintă autorităților competente „certificatul pentru lucrătorii din sectorul transporturilor internaționale“, al cărui model este publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 96 I din 24 martie 2020;

h) personalul navigant maritim și fluvial care efectuează schimbul de echipaj la bordul navelor aflate în porturile românești, indiferent de pavilionul pe care îl arborează, dacă la intrarea în țară, precum și la îmbarcarea/debarcarea de pe navă prezintă autorităților competente „certificatul pentru lucrătorii din sectorul transporturilor internaționale“, al cărui model este publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 96 I din 24 martie 2020;

i) personalul navigant care debarcă de la bordul navelor de navigație interioară, care arborează pavilion român, într-un port românesc, cu condiția asigurării de către angajatori a certificatului pentru lucrătorii din transportul internațional și a echipamentelor individuale de protecție împotriva COVID-19, pe timpul deplasării de la navă la locația unde poate fi contactat în perioada dintre voiajuri;

j) lucrătorii transfrontalieri care intră în România din Ungaria, Bulgaria, Serbia, Ucraina sau Republica Moldova, precum și cetățenii români angajați ai operatorilor economici din țările menționate, care la intrarea în țară fac dovada raporturilor contractuale cu operatorii economici respectivi;

k) angajați ai operatorilor economici din România care efectuează lucrări, conform contractelor încheiate, în afara teritoriului României, la întoarcerea în țară, dacă dovedesc raporturile contractuale cu beneficiarul din afara teritoriului național;

l) reprezentanții companiilor străine care au filiale/ sucursale/reprezentanțe sau agenții pe teritoriul național, dacă la intrarea pe teritoriul României dovedesc raporturile contractuale cu entitățile economice de pe teritoriul național;

m) persoanele care intră în România pentru activități de utilizare, instalare, punere în funcțiune, mentenanță, service al echipamentelor și tehnicii din domeniile medical, științific, economic, apărare, ordine publică și securitate națională, transporturi, precum și persoanele care desfășoară activități profesionale specifice în domeniile menționate, dacă dovedesc raporturile contractuale/de colaborare cu beneficiarul/beneficiarii de pe teritoriul României, precum și inspectorii organismelor internaționale;

n) membrii misiunilor diplomatice, oficiilor consulare și ai altor reprezentanțe diplomatice acreditate la București, posesori de pașapoarte diplomatice, personalul asimilat personalului diplomatic, precum și membrii Corpului Diplomatic și Consular al României și posesorii de pașapoarte diplomatice și de serviciu, precum și membrii familiilor acestora;

o) angajații sistemului național de apărare, ordine publică și securitate națională care se întorc în România din misiuni executate în afara țării;

p) elevii/studenții, cetățeni români sau cetățeni cu domiciliul sau reședința în afara României și care au de susținut probe sau examene la încheierea ciclurilor de învățământ gimnazial/liceal/învățământ superior ori pentru activități legate de finalizarea studiilor în unități/instituții de învățământ de pe teritoriul țării noastre.

9. Pe durata măsurii de izolare/carantină la domiciliu sau carantină instituționalizată, persoanele care nu prezintă simptome asociate COVID-19, cu respectarea prevederilor legale în vigoare privind utilizarea materialelor individuale de protecție împotriva COVID-19, pot participa la ceremonialul de înmormântare în cazul decesului soțului/soției, unei rude/afin de gradul 1-3, cu acordul Direcției de Sănătate Publică și avizul centrelor județene/al municipiului București de coordonare și conducere a intervenției.

Articolul 2

Respectarea aplicării măsurilor prevăzute la art. 1 se urmărește de către Ministerul Sănătății și Ministerul Afacerilor Interne.

 

 

 

 

 

 

 

Anexa numărul 3 la Hotărârea 476 din 16 iunie 2020

 

MĂSURI PENTRU DIMINUAREA IMPACTULUI TIPULUI DE RISC

 

Articolul 1

În condițiile art. 5 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 55/2020, se stabilesc următoarele măsuri:

1. Pentru prevenirea răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV-2 sunt interzise organizarea și desfășurarea de mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri în spații deschise, precum și a întrunirilor de natura activităților culturale, științifice, artistice, sportive sau de divertisment în spații închise, cu excepția celor organizate și desfășurate potrivit pct. 2-11.

2. Activitățile de pregătire fizică în cadrul structurilor și bazelor sportive, definite conform Legii educației fizice și sportului nr. 69/2000, cu modificările și completările ulterioare, constând în cantonamente, antrenamente și competiții sportive organizate pe teritoriul României pot fi desfășurate numai în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului și sportului și ministrului sănătății, emis în temeiul art. 43 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020.

3. Competițiile sportive organizate în aer liber sau în bazine acoperite ori aflate în aer liber se pot desfășura pe teritoriul României fără spectatori, numai în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului și sportului și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 43 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020.

4. În condițiile pct. 2, se permite desfășurarea de către sportivii profesioniști, legitimați și/sau de performanță a activităților de pregătire fizică în bazine acoperite sau aflate în aer liber, iar activitățile de pregătire fizică în spații închise sunt permise numai cu respectarea regulilor de distanțare între participanți, astfel încât să se asigure minimum 7 mp/persoană.

5. Prevederile pct. 2-4 nu se aplică în cazul sporturilor de contact.

6. Activitatea instituțiilor muzeale, a bibliotecilor, librăriilor, studiourilor de producție de film și audiovizual, precum și evenimentele culturale în aer liber pot fi desfășurate în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii și ministrului sănătății, emis în temeiul art. 44 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020.

7. În condițiile pct. 6, organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in sunt permise numai dacă ocupanții unui autovehicul sunt membrii aceleași familii, iar organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale sunt permise numai cu participarea a cel mult 500 de spectatori cu locuri pe scaune, aflate la distanță de minimum 2 metri unul față de celălalt, precum și cu purtarea măștii de protecție.

8. Activitatea cultelor religioase, inclusiv a slujbelor și rugăciunilor colective, se desfășoară în interiorul și/sau în afara lăcașurilor de cult cu respectarea regulilor de protecție sanitară, stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății și ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art. 45 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020.

9. Se interzic activitățile recreative și sportive desfășurate în aer liber, cu excepția celor care se desfășoară cu participarea a cel mult 6 persoane care nu locuiesc împreună, respectiv ciclismul, drumețiile, alergarea, canotajul, alpinismul, vânătoarea, pescuitul și alte activități recreative și sportive desfășurate în aer liber stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății, după caz, cu ministrul tineretului și sportului, ministrul mediului, apelor și pădurilor sau ministrul agriculturii și dezvoltării rurale.

10. Se interzice participarea la evenimente private în spații închise, cu excepția celor care se desfășoară cu participarea a cel mult 20 de persoane și cu respectarea regulilor de distanțare fizică.

11. Se interzice participarea la evenimente private în spații deschise, cu excepția celor care se desfășoară cu participarea a cel mult 50 de persoane și cu respectarea regulilor de distanțare fizică.

Articolul 2

În condițiile art. 5 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 55/2020, se stabilesc următoarele măsuri:

1. În interiorul localităților se interzic circulația persoanelor în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparțin aceleiași familii, precum și formarea unor asemenea grupuri.

2. Se interzice intrarea pe teritoriul României, prin punctele de trecere a frontierei de stat, a cetățenilor străini și apatrizilor, definiți potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu completările ulterioare, cu următoarele excepții:

a) membri de familie ai cetățenilor români;

b) membri de familie ai cetățenilor altor state membre ale Uniunii Europene sau ale Spațiului Economic European ori ai Confederației Elvețiene, cu rezidență în România;

c) persoane care posedă o viză de lungă ședere, un permis de ședere sau un document echivalent permisului de ședere eliberat de autorități ori un document echivalent acestora emis de autoritățile altor state, potrivit legislației Uniunii Europene;

d) persoane care se deplasează în interes profesional, dovedit prin viză, permis de ședere sau un alt document echivalent, respectiv cadre medicale, cercetători în domeniul medical, cadre medicale pentru îngrijire geriatrică, precum și transportatorii și alte categorii de personal implicat în transportul de bunuri care asigură astfel de transporturi necesare;

e) personal diplomatic sau consular, personal al organizațiilor internaționale, personal militar sau personal care poate asigura ajutor umanitar;

f) persoane în tranzit, inclusiv cei repatriați ca urmare a acordării protecției consulare;

g) pasageri care călătoresc din motive imperative;

h) persoane care au nevoie de protecție internațională sau din alte motive umanitare.

Articolul 3

În condițiile art. 5 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 55/2020, se instituie carantina în clădirile, localitățile și zonele geografice stabilite prin ordin al comandantului acțiunii, la solicitarea comitetelor județene pentru situații de urgență, pe baza analizelor realizate de către direcțiile de sănătate publică și avizate de către Institutul Național de Sănătate Publică.

Articolul 4

În condițiile art. 5 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 55/2020, se stabilesc următoarele măsuri:

1. Suspendarea zborurilor efectuate de operatorii economici din aviație spre Belgia, Franța, Iran, Italia, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Regatul Țărilor de Jos, Spania, Statele Unite ale Americii și Turcia și din aceste țări către România pentru toate aeroporturile din România, potrivit art. 37 din Legea nr. 55/2020.

2. Se pot relua zborurile prevăzute la pct. 1 pentru țările care fac obiectul excepției de la carantinare/izolare stabilite de Institutul Național de Sănătate Publică și aprobate de Comitetul Național pentru Situații de Urgență.

3. Sunt exceptate de la prevederile pct. 1 următoarele categorii de zboruri:

a) efectuate cu aeronave de stat;

b) de transport marfă și/sau corespondență;

c) umanitare sau care asigură servicii medicale de urgență;

d) pentru căutare-salvare sau de intervenție în situații de urgență, la solicitarea unei autorități publice din România;

e) având drept scop transportul echipelor de intervenție tehnică, la solicitarea operatorilor economici stabiliți în România;

f) aterizări tehnice necomerciale;

g) de poziționare a aeronavelor, fără încărcătură comercială tip ferry;

h) tehnice, în scopul efectuării unor lucrări la aeronave;

i) efectuate de transportatori aerieni deținători de licență de operare în conformitate cu reglementările Uniunii Europene, prin curse neregulate (charter), pentru transportul lucrătorilor sezonieri sau pentru repatrierea unor cetățeni străini, din România către alte state, cu avizul Autorității Aeronautice Civile Române și al autorității competente din statul de destinație;

j) efectuate de transportatori aerieni deținători de licență de operare în conformitate cu reglementările Uniunii Europene, prin curse neregulate (charter), din alte state către România pentru repatrierea cetățenilor români, cu avizul Autorității Aeronautice Civile Române, în baza acordului Ministerului Afacerilor Interne și al Ministerului Afacerilor Externe;

k) efectuate de transportatori aerieni deținători de licență de operare în conformitate cu reglementările Uniunii Europene, prin curse neregulate (charter), pentru transportul lucrătorilor din sectorul transporturilor prevăzuți în anexa nr. 3 la Comunicarea privind implementarea Culoarelor Verzi („Green Lanes“) în temeiul Orientărilor privind măsurile de gestionare a frontierelor în vederea protejării sănătății și a asigurării disponibilității mărfurilor și serviciilor esențiale – C(2020) 1897, din 23 martie 2020, din România către alte state și din alte state către România, cu avizul Autorității Aeronautice Civile Române, al Ministerului Afacerilor Externe și al autorității competente din statul de destinație.

Articolul 5

În condițiile art. 5 alin. (3) lit. e) din Legea nr. 55/2020, se menține închiderea temporară, totală sau parțială, a următoarelor puncte de trecere a frontierei de stat:

1. la frontiera româno-ungară:

a) Săcuieni, județul Bihor (cu excepția circulației lucrătorilor transfrontalieri);

b) Carei, județul Satu Mare;

2. la frontiera româno-bulgară:

a) Lipnița, județul Constanța;

b) Dobromir, județul Constanța;

c) Bechet, județul Dolj (cu excepția traficului de marfă);

3. la frontiera româno-ucraineană:

a) Isaccea, județul Tulcea;

4. la frontiera României cu Republica Moldova:

a) Rădăuți-Prut, județul Botoșani;

b) Oancea, județul Galați;

5. la frontiera româno-sârbă:

a) Drobeta-Turnu Severin, județul Mehedinți (cu excepția traficului de marfă);

b) Orșova, județul Mehedinți;

c) Moldova Nouă, județul Caraș-Severin;

d) Naidăș, județul Caraș-Severin;

e) Vălcani, județul Timiș;

f) Stamora-Moravița, județul Timiș – feroviar (cu excepția traficului de marfă);

g) Lunga, județul Timiș;

h) Foeni, județul Timiș.

Articolul 6

În condițiile art. 5 alin. (3) lit. f), art. 8 și 9 din Legea nr. 55/2020, se stabilesc următoarele măsuri:

1. Se suspendă consumul produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice în spațiile comune de servire a mesei din restaurante, hoteluri, moteluri, pensiuni, cafenele sau alte localuri publice, din interiorul clădirilor.

2. În spațiile prevăzute la pct. 1 sunt permise prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective.

3. Prepararea, comercializarea și consumul produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice sunt permise în spațiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu asigurarea unei distanțe de minimum 2 m între mese și participarea a maximum 4 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite, și cu respectarea măsurilor de protecție sanitară stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății, ministrului economiei, energiei și mediului de afaceri și al președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020.

Articolul 7

În condițiile art. 5 alin. (3) lit. f), art. 8 și 9 din Legea nr. 55/2020, în interiorul centrelor comerciale în care își desfășoară activitatea mai mulți operatori economici nu se permite:

a) activitatea restaurantelor, cafenelelor sau a altor asemenea unități de alimentație publică, cu excepția celor care funcționează potrivit art. 6 pct. 3;

b) exploatarea locurilor de joacă, a sălilor de jocuri și a cinematografelor.

Articolul 8

În condițiile art. 5 alin. (3) lit. f) și art. 33-36 din Legea nr. 55/2020, se stabilesc următoarele măsuri:

1. Transportul aerian se desfășoară cu respectarea măsurilor și restricțiilor referitoare la igiena și dezinfecția spațiilor comune, echipamentelor, mijloacelor de transport și aeronavelor, procedurile și protocoalele din interiorul aeroporturilor și aeronavelor, regulile de conduită pentru personalul operatorilor aeroportuari, aerieni și pentru pasageri, precum și privitor la informarea personalului și pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării pasagerilor și personalului ce activează în domeniul transportului aerian, stabilite prin ordin comun al ministrului transporturilor, infrastructurii și comunicațiilor, al ministrului afacerilor interne și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 32, art. 33 și art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020.

2. Transportul feroviar se desfășoară cu respectarea măsurilor și restricțiilor referitoare la igiena și dezinfecția spațiilor comune din gări, halte, stații sau puncte de oprire, a echipamentelor și garniturilor de tren, procedurile și protocoalele din interiorul gărilor, haltelor, stațiilor sau punctelor de oprire, dar și în interiorul vagoanelor și garniturilor de tren, gradul și modul de ocupare al materialului rulant, regulile de conduită pentru personalul operatorilor și pentru pasageri, precum și privitor la informarea personalului și pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării pasagerilor și personalului ce activează în domeniul transportului feroviar, stabilite prin ordin comun al ministrului transporturilor, infrastructurii și comunicațiilor, al ministrului afacerilor interne și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 32, art. 34 și art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020.

3. Transportul rutier se desfășoară cu respectarea măsurilor și restricțiilor referitoare la igiena și dezinfecția mijloacelor de transport persoane, procedurile și protocoalele din interiorul mijloacelor de transport, gradul și modul de ocupare a mijloacelor de transport, regulile de conduită pentru personalul operatorilor și pentru pasageri, precum și privitor la informarea personalului și pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării pasagerilor și personalului ce activează în domeniul transportului rutier, stabilite prin ordin comun al ministrului transporturilor, infrastructurii și comunicațiilor, al ministrului afacerilor interne și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 32, art. 35 și art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020.

4. Transportul naval se desfășoară cu respectarea măsurilor și restricțiilor referitoare la igiena și dezinfecția navelor de transport persoane, procedurile și protocoalele din interiorul navelor de transport persoane, gradul și modul de ocupare al navelor de transport persoane, regulile de conduită pentru personalul operatorilor și pentru pasageri, precum și privitor la informarea personalului și pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării pasagerilor și personalului ce activează în domeniul transportului naval, prin ordin comun al ministrului transporturilor, infrastructurii și comunicațiilor, al ministrului afacerilor interne și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 32, art. 36 și art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020.

5. Transportul intern și internațional de mărfuri și persoane se desfășoară cu respectarea prevederilor din ordinul comun al ministrului transporturilor, infrastructurii și comunicațiilor, al ministrului afacerilor interne și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 37 din Legea nr. 55/2020.

Articolul 9

În condițiile art. 5 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 55/2020, se stabilesc următoarele măsuri:

1. Se suspendă activitatea operatorilor economici desfășurată în spații închise în următoarele domenii: activități în piscine, locuri de joacă și săli de jocuri.

2. Se instituie obligația instituțiilor și autorităților publice, operatorilor economici și profesioniștilor de a organiza activitatea, astfel încât să asigure, la intrarea în sediu, în mod obligatoriu, triajul epidemiologic și dezinfectarea obligatorie a mâinilor, atât pentru personalul propriu, cât și pentru vizitatori, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art. 13 și art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020.

3. Se instituie obligația desfășurării activității la nivelul cabinetelor stomatologice și unităților sanitare non-COVID de a organiza activitatea, în condițiile stabilite prin ordinul ministrului sănătății emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020.

4. Se instituie obligația operatorilor economici care desfășoară activități de jocuri de noroc, îngrijire personală, primire turistică cu funcțiuni de cazare, precum și activități de lucru în birouri cu spații comune în sistem deschis de a respecta normele de prevenire stabilite prin ordinul comun al ministrului economiei, energiei și mediului de afaceri și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, în baza căruia își pot desfășura activitatea.

5. Se instituie obligația operatorilor economici care desfășoară activități de administrare a ștrandurilor exterioare, a piscinelor exterioare sau sălilor de sport/fitness de a respecta normele de prevenire stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului și sportului și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020.

6. Se instituie obligația operatorilor economici care desfășoară activități de tratament balnear de a respecta normele de prevenire stabilite prin ordinul ministrului sănătății emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020.

7. Suprafața sectorului/subsectorului de plajă amenajată folosită pentru închirierea șezlongurilor și umbrelelor în suport fix trebuie să fie de maximum 70% din suprafața totală închiriată, diferența reprezentând-o zona destinată plajei pe nisip. La dimensionare nu se vor lua în calcul spațiile destinate amplasării altor dotări de pe plajă.

8. Accesul pe plaja neamenajată se face în mod liber, cu respectarea regulilor de distanțare fizică. Utilizarea plajei se va face cu menținerea unei distanțe de cel puțin 2 m între persoane în orice moment, cu excepția membrilor aceleiași familii.

9. Accesul persoanelor pe suprafețele de plaje amenajate cu șezlonguri se realizează doar cu asigurarea obligatorie de șezlonguri pentru fiecare dintre persoanele prezente, asigurarea unei distanțe de minimum 2 m între șezlongurile care sunt utilizate de persoane din familii diferite și cu respectarea normelor de prevenire stabilite prin ordin comun al ministrului economiei, energiei și mediului de afaceri, al ministrului sănătății și al ministrului mediului, apelor și pădurilor, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020. Aceleași reguli de distanțare fizică se aplică și pentru suprafața de 30% fără șezlonguri.

Articolul 10

În condițiile art. 5 alin. (3) lit. f) și ale art. 38 din Legea nr. 55/2020, se stabilesc următoarele măsuri:

1. Activitatea în creșe, grădinițe și afterschool-uri, pe perioada vacanței de vară, este permisă numai cu respectarea condițiilor stabilite prin ordin comun al ministrului educației și cercetării, al ministrului muncii și protecției sociale și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020.

2. În cadrul unităților/instituțiilor de învățământ sunt permise organizarea și desfășurarea examenelor pentru elevi/studenți, cadre didactice, precum și activitățile specifice unităților/instituțiilor de învățământ în condițiile respectării măsurilor de prevenire, stabilite prin ordin comun al ministrului educației și cercetării și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020.

Articolul 11

(1) Respectarea aplicării măsurii prevăzute la art. 1 pct. 1 se urmărește de către Ministerul Afacerilor Interne.

(2) Măsurile prevăzute la art. 1 pct. 2-5 se pun în aplicare de către Ministerul Sănătății și Ministerul Tineretului și Sportului. Respectarea aplicării acestor măsuri se urmărește de către Ministerul Afacerilor Interne.

(3) Măsurile prevăzute la art. 1 pct. 6 și 7 se pun în aplicare de către Ministerul Sănătății și Ministerul Culturii. Respectarea aplicării acestor măsuri se urmărește de către Ministerul Afacerilor Interne.

(4) Măsura prevăzută la art. 1 pct. 8 se pune în aplicare de către Ministerul Sănătății și Ministerul Afacerilor Interne. Respectarea aplicării acestei măsuri se urmărește de către Ministerul Afacerilor Interne.

(5) Măsura prevăzută la art. 1 pct. 9 se pune în aplicare de către Ministerul Sănătății și, după caz, de Ministerul Tineretului și Sportului, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor sau Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Respectarea aplicării acestei măsuri se urmărește de către Ministerul Afacerilor Interne.

(6) Respectarea aplicării măsurii prevăzute la art. 1 pct. 10 și 11 se urmărește de către Ministerul Afacerilor Interne.

(7) Respectarea aplicării măsurii prevăzute la art. 2 se urmărește de către Ministerul Afacerilor Interne.

(8) Respectarea aplicării măsurii prevăzute la art. 3 se urmărește de către Ministerul Afacerilor Interne.

(9) Respectarea aplicării măsurilor prevăzute la art. 4 se urmărește de către Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor și Ministerul Afacerilor Interne.

(10) Măsura prevăzută la art. 5 se pune în aplicare de către Ministerul Afacerilor Interne.

(11) Măsura prevăzută la art. 6 pct. 3 se pune în aplicare de către Ministerul Sănătății, Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri și Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor. Respectarea aplicării măsurilor prevăzute la art. 6 și 7 se urmărește de către Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Ministerul Afacerilor Interne.

(12) Măsurile prevăzute la art. 8 se pun în aplicare de către Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Sănătății. Respectarea aplicării acestor măsuri se urmărește de către Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Ministerul Afacerilor Interne.

(13) Respectarea aplicării măsurilor prevăzute la art. 9 pct. 1 se urmărește de către Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Ministerul Afacerilor Interne.

(14) Măsurile prevăzute la art. 9 pct. 2 se pun în aplicare de către Ministerul Sănătății și Ministerul Afacerilor Interne. Respectarea aplicării acestor măsuri se urmărește de către Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Ministerul Afacerilor Interne.

(15) Măsurile prevăzute la art. 9 pct. 3 și 6 se pun în aplicare de către Ministerul Sănătății. Respectarea aplicării acestor măsuri se urmărește de către Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Ministerul Afacerilor Interne.

(16) Măsurile prevăzute la art. 9 pct. 4 se pun în aplicare de către Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri și Ministerul Sănătății. Respectarea aplicării acestor măsuri se urmărește de către Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Ministerul Afacerilor Interne.

(17) Măsurile prevăzute la art. 9 pct. 5 se pun în aplicare de către Ministerul Tineretului și Sportului și Ministerul Sănătății. Respectarea măsurilor prevăzute la art. 9 pct. 6 se urmărește de către Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Ministerul Afacerilor Interne.

(18) Măsurile prevăzute la art. 9 pct. 7-9 se pun în aplicare de către Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și Ministerul Sănătății. Respectarea măsurilor prevăzute la art. 9 pct. 7-9 se urmărește de către Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Ministerul Afacerilor Interne.

(19) Măsurile prevăzute la art. 10 se pun în aplicare de către Ministerul Educației și Cercetării și Ministerul Sănătății. Respectarea aplicării acestor măsuri se urmărește de către Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Ministerul Afacerilor Interne.