HOTĂRÂRE nr. 61 din 20.12.2020 a CNSU Comitetul Național pentru Situații de Urgență

pentru aprobarea introducerii Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord pe lista țărilor/zonelor/teritoriilor de risc epidemiologic pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din acestea și suspendarea zborurilor din și către Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord

Având în vedere apariția unei noi tulpini a virusului SARS-CoV-2 la nivelul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, solicitarea Institutului Național de Sănătate Publică, precum și analiza factorilor de risc privind apariția noii tulpini întocmită la nivelul Centrului Național de Coordonare și Conducere a Intervenției,

luând în considerare persistența unui număr crescut de persoane infectate pe teritoriul național, precum și apariția zilnică a unor cazuri noi de persoane infectate, atât prin circulația virusului pe teritoriul național cât și prin importarea acestuia odată cu revenirea în țară a persoanelor posibil infectate aspecte care generează o presiune constantă asupra capacității de gestionare a unităților administrativ – teritoriale și a sistemului sanitar,

în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) lit. c) și art. 81 din OUG. nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situaţiilor de Urgenţă, cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 4 și art. 11 alin. (1) din Legea nr. 136/2020 republicată, privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, art. 32 alin. 2, art. 37 și art. 71 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, art 4. din Anexa nr. 3 la H.G. 1.065 din 14 decembrie 2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14 decembrie 2020, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata aceteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID -19, ale art. 20 lit. l) din Ordonanța de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situaţiilor de Urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.15/2005, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 2 și art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 94/2014 privind organizarea, funcționarea şi componența Comitetului
Național pentru Situaţii Speciale de Urgenţă,

Comitetul Național pentru Situaţii de Urgenţă adoptă prezenta
HOTĂRÂRE:

Art. 1 (1) Se aprobă introducerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord în lista țărilor/zonelor/teritoriilor de risc epidemiologic ridicat pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din acestea.

(2) Măsura prevăzută la alin. (1)se aplică începând cu data de 21.12.2020 ora 00.00.

Art. 2 Se aprobă suspendarea zborurilor spre/dinspre Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din/către România, pentru toate aeroporturile din România, pe o perioadă de 14 zile, începând cu data de 21.12.2020 ora 19.00, cu excepția zborurilor prevăzute la art. 4 pct. 2 din Anexa nr. 3 la H.G. 1.065 din 14 decembrie 2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14 decembrie 2020, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID -19.

Art. 3 Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, pentru punere în aplicare prin ordine și acte administrative ale conducătorilor acestora.

PREŞEDINTELE COMITETULUI NAŢIONAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ
PRIM-MINISTRU INTERIMAR
NICOLAE-IONEL CIUCĂ