începând cu data de 16 august 2020, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID – 19
Ţinând cont de prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 11/2020 privind stocurile de urgenţă medicală, precum şi unele măsuri aferente instituirii carantinei, aprobată cu completări prin Legea nr. 20/2020, cu completările ulterioare, precum şi de prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, a Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, precum şi a altor acte normative, cu modificările ulterioare,
luând în considerare prevederile art. 16 alin. (1) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 15/2005, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 11 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 557/2016 privind managementul tipurilor de risc,
având în vedere faptul că evaluarea realizată în baza factorilor de risc prevăzuţi la art. 3 alin. (4) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID19, cu modificările ulterioare, indică necesitatea menţinerii unui răspuns amplificat la situaţia de urgenţă determinată de răspândirea noului coronavirus, aspecte materializate în cuprinsul documentului intitulat „Analiza factorilor de risc privind managementul situației de urgență generată de virusul SARS-COV2 pe teritoriul României la data de 11.08.2020“, întocmit la nivelul Centrului Naţional de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei,
ţinând seama de propunerile cuprinse în Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 40/2020 privind propunerea prelungirii stării de alertă și a măsurilor necesare a fi aplicate pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID – 19,
în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 3, 4, 6 şi art. 71 alin. (1) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1 – Începând cu data de 16 august 2020 se prelungeşte cu 30 de zile starea de alertă pe întreg teritoriul ţării, instituită prin Hotărârea Guvernului nr. 394/2020 privind declararea stării de alertă şi măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, aprobată cu modificări şi completări prin Hotărârea Parlamentului României nr. 5/2020, cu modificările şi completările ulterioare, prelungită prin Hotărârea Guvernului nr. 476/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României şi măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare, și prin Hotărârea Guvernului nr. 553/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 17 iulie 2020, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare.
Art. 2 – Pe durata prevăzută la art. 1 măsurile de prevenire şi control ale infecţiilor cu coronavirusul SARS-CoV-2, condiţiile concrete de aplicare şi destinatarii acestor măsuri, precum şi instituţiile şi autorităţile publice care pun în aplicare sau urmăresc respectarea aplicării măsurilor pe durata stării de alertă sunt prevăzute în:
a) anexa nr. 1 – „Măsuri pentru creşterea capacităţii de răspuns“;
b) anexa nr. 2 – „Măsuri pentru asigurarea rezilienţei comunităţilor“;
c) anexa nr. 3 – „Măsuri pentru diminuarea impactului tipului de risc“.
Art. 3 – În aplicarea dispoziţiilor art. 7^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 11/2020 privind stocurile de urgenţă medicală, precum şi unele măsuri aferente instituirii carantinei, aprobată cu completări prin Legea nr. 20/2020, cu completările ulterioare, şi ale Hotărârii Guvernului nr.557/2016 privind managementul tipurilor de risc, secretarul de stat, şef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, dispune, în colaborare cu Ministerul Sănătăţii, prin ordin al comandantului acţiunii, măsurile necesare prevenirii şi combaterii infecţiilor cu coronavirusul SARS-CoV-2, în cadrul acţiunilor de răspuns la nivel naţional.
Art. 4 – Regimul contravenţional aplicabil pentru nerespectarea măsurilor prevăzute în anexele nr. 1-3 este cel stabilit la art. 64 – 70 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările ulterioare.
Art. 5 – Anexele nr. 1 – 3 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 6 – Actele emise pentru punerea în executare a Hotărârii Guvernului nr. 394/2020, aprobată cu modificări şi completări prin Hotărârea Parlamentului României nr. 5/2020, cu modificările şi completările ulterioare, a Hotărârii Guvernului nr. 476/2020, cu modificările și completările ulterioare, și a Hotărârii Guvernului nr. 553/2020, cu modificările și completările ulterioare, își mențin aplicabilitatea în măsura în care dispoziţiile acestora nu contravin măsurilor stabilite în anexele nr. 1-3 la prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU
LUDOVIC ORBAN
Anexa nr. 1
Măsuri pentru creșterea capacității de răspuns
Art. 1 – În condiţiile art. 5 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările ulterioare, se stabilesc următoarele măsuri:
1. coordonarea operaţională a serviciilor publice de ambulanţă şi a serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă, în condiţiile art. 54 şi 55 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, a Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, precum şi a altor acte normative, cu modificările ulterioare;
2. coordonarea operaţională a poliţiei locale, în condiţiile art. 50-52 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2020, cu modificările ulterioare.
Art. 2 – În condiţiile art. 5 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare, se stabilesc următoarele măsuri:
1. Se instituie obligaţia de a asigura măsurile de continuitate a activităţii centrelor rezidenţiale de îngrijire şi asistenţă a persoanelor vârstnice, centrelor rezidenţiale pentru copii şi adulţi, cu şi fără dizabilităţi, precum şi pentru alte categorii vulnerabile şi de a stabili programul de lucru al angajaţilor, potrivit art. 19 din Legea
nr. 55/2020, cu modificările ulterioare, cu avizul direcţiilor de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.
2. Furnizorii de servicii sociale de tip rezidenţial îşi organizează programul în funcţie de contextul epidemiologic existent la nivel local şi cu respectarea normelor în vigoare privind legislaţia în domeniul muncii. Activitatea la nivelul acestor servicii va fi organizată şi desfăşurată cu respectarea normelor de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2 instituite de autorităţile competente.
Art. 3 – În condiţiile art. 5 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare, se stabileşte desfăşurarea în regim permanent a activităţii tuturor centrelor operative pentru situaţii de urgenţă cu activitate temporară, precum şi a activităţii Centrului Naţional de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei şi a centrelor judeţene/al municipiului Bucureşti de coordonare şi conducere a intervenţiei.
Art. 4 – (1) Măsura prevăzută la art. 1 pct. 1 se pune în aplicare de către unităţile teritoriale pentru situaţii de urgenţă, respectiv de către inspectoratele pentru situaţii de urgenţă.
(2) Măsura prevăzută la art. 1 pct. 2 se pune în aplicare de către Poliţia Română, prin inspectoratele de poliţie judeţene/Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti.
(3) Respectarea aplicării măsurilor prevăzute la art. 2 se urmăreşte de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.
(4) Măsura prevăzută la art. 3 se pune în aplicare de către instituţiile la nivelul cărora sunt organizate centrele operative pentru situaţii de urgenţă, respectiv centrele de coordonare şi conducere a intervenţiei. Respectarea aplicării acestei măsuri se urmăreşte de către Ministerul Afacerilor Interne.
Anexa nr. 2
Măsuri pentru asigurarea rezilienței comunităților
Art. 1 – În condiţiile art. 5 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările ulterioare, în spaţiile publice închise, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art. 13 şi art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare.
Art. 2 – Se poate institui izolarea şi carantina persoanelor în condiţiile art. 7, 8 şi 11 din Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic.
Art. 3 – (1) În aplicarea prevederilor art. 5 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare, purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente în spaţiile publice deschise, cum ar fi pieţele, târgurile, zonele de aşteptare (staţii de autobuz, peroane şi altele asemenea), falezele, zonele în care se desfăşoară serbări publice sau pelerinaje, exteriorul obiectivelor turistice, în anumite intervale orare, stabilite prin hotărâre a comitetului judeţean/al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă. Spaţiile şi intervalele orare se stabilesc, la propunerea direcţiilor de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, luând în considerare probabilitatea prezenţei concomitente a unui număr mare de persoane în spaţiile şi în intervalele orare respective, unde se constată dificultăţi în asigurarea distanţei fizice de protecţie sanitară stabilite în condiţiile legii.
(2) Administratorii/proprietarii spaţiilor publice deschise stabilite potrivit alin. (1) afişează la loc vizibil informaţii privind obligativitatea purtării măştii de protecţiei în spaţiile respective, la solicitarea comitetului judeţean/al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă.
Art. 4 – Respectarea aplicării măsurilor prevăzute la art. 1 – 3 se urmăreşte de către Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Afacerilor Interne.
Anexa nr. 3
Măsuri pentru diminuarea impactului tipului de risc
Art. 1 – În condiţiile art. 5 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările ulterioare, se stabilesc următoarele măsuri:
1. Pentru prevenirea răspândirii infecţiilor cu SARS-CoV-2 sunt interzise organizarea şi desfăşurarea de mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri în spaţii deschise, precum şi a întrunirilor de natura activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, sportive sau de divertisment în spaţii închise, cu excepţia celor organizate şi desfăşurate potrivit pct. 2-14.
2. Activităţile de pregătire fizică în cadrul structurilor şi bazelor sportive, definite conform Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, cu modificările şi completările ulterioare, constând în cantonamente, antrenamente şi competiţii sportive organizate pe teritoriul României, pot fi desfăşurate numai în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 43 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare.
3. Competiţiile sportive organizate în aer liber sau în bazine acoperite ori aflate în aer liber se pot desfăşura pe teritoriul României fără spectatori, numai în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 43 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare.
4. În condiţiile pct. 2, se permite desfăşurarea de către sportivii profesionişti, legitimaţi şi/sau de performanţă a activităţilor de pregătire fizică în bazine acoperite sau aflate în aer liber, iar activităţile de pregătire fizică în spaţii închise sunt permise numai cu respectarea regulilor de distanţare între participanţi, astfel încât să se asigure minimum 7 mp/persoană.
5. Prevederile pct. 2-4 nu se aplică în cazul sporturilor de contact.
6. Activitatea instituţiilor muzeale, a bibliotecilor, librăriilor, studiourilor de producţie de film şi audiovizual, precum şi evenimentele culturale în aer liber pot fi desfăşurate în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 44 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare.
7. În condiţiile pct. 6, organizarea şi desfăşurarea spectacolelor de tipul drive-in sunt permise numai dacă ocupanţii unui autovehicul sunt membrii aceleiaşi familii, iar organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale sunt permise numai cu participarea a cel mult 500 de spectatori cu locuri pe scaune, aflate la distanţă de minimum 2 metri unul faţă de celălalt, precum şi cu purtarea măştii de protecţie.
8. Activitatea cultelor religioase, inclusiv a slujbelor şi rugăciunilor colective, se desfăşoară în interiorul şi/sau în afara lăcaşurilor de cult cu respectarea regulilor de protecţie sanitară, stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art. 45 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare.
9. Se interzic activităţile recreative şi sportive desfăşurate în aer liber, cu excepţia celor care se desfăşoară cu participarea a cel mult 10 persoane care nu locuiesc împreună, respectiv ciclismul, drumeţiile, alergarea, canotajul, alpinismul, vânătoarea, pescuitul şi alte activităţi recreative şi sportive desfăşurate în aer liber stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii, după caz, cu ministrul tineretului şi sportului, ministrul mediului, apelor şi pădurilor sau ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale.
10. Se interzice participarea la evenimente private în spaţii închise, cu excepţia celor care se desfăşoară cu participarea a cel mult 20 de persoane şi cu respectarea regulilor de distanţare fizică.
11. Se interzice participarea la evenimente private în spaţii deschise, cu excepţia celor care se desfăşoară cu participarea a cel mult 50 de persoane şi cu respectarea regulilor de distanţare fizică.
12. Se permite organizarea de cursuri de instruire şi workshopuri pentru adulţi, inclusiv cele organizate pentru implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene, cu participarea a cel mult 20 de persoane şi cu respectarea regulilor de distanţare fizică stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii.
13. Se permit organizarea şi desfăşurarea de către instituţiile cu atribuţii în domeniul apărării naţionale, ordinii şi siguranţei publice, în aer liber, a activităţilor specifice, sub supravegherea unui medic epidemiolog.
14. Se permit organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice din domeniul diplomatic, la sediile misiunilor diplomatice și oficiilor consulare acreditate în România, organizate în aer liber, astfel încât să fie asigurată o suprafaţă de minimum 4 mp pentru fiecare persoană participantă şi respectarea regulilor de protecţie sanitară.
Art. 2 – (1) În condiţiile art. 5 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare, se stabilesc următoarele măsuri:
1. În interiorul localităţilor se interzice circulaţia persoanelor în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparţin aceleiaşi familii, precum şi formarea unor asemenea grupuri.
2. Se interzice intrarea pe teritoriul României, prin punctele de trecere a frontierei de stat, a cetăţenilor străini şi apatrizilor, definiţi potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu completările ulterioare, cu următoarele excepţii:
a) membri de familie ai cetăţenilor români;
b) membri de familie ai cetăţenilor altor state membre ale Uniunii Europene sau ale Spaţiului Economic European ori ai Confederaţiei Elveţiene, cu rezidenţă în România;
c) persoane care posedă o viză de lungă şedere, un permis de şedere sau un document echivalent permisului de şedere eliberat de autorităţi ori un document echivalent acestora emis de autorităţile altor state, potrivit legislaţiei Uniunii Europene;
d) persoane care se deplasează în interes profesional, dovedit prin viză, permis de şedere sau un alt document echivalent, respectiv cadre medicale, cercetători în domeniul medical, cadre medicale pentru îngrijire geriatrică, precum şi transportatorii şi alte categorii de personal implicat în transportul de bunuri care asigură astfel de transporturi necesare;
e) personalul misiunilor diplomatice, oficiilor consulare și al organizațiilor internaționale, precum și membrii familiilor acestora care îi însoțesc în misiuni permanente pe teritoriul României, personalul militar sau personalul care poate asigura ajutor umanitar;
f) persoane în tranzit, inclusiv cei repatriaţi ca urmare a acordării protecţiei consulare;
g) pasageri care călătoresc din motive imperative;
h) persoane care au nevoie de protecţie internaţională sau din alte motive umanitare;
i) străinii şi apatrizii care călătoresc în scop de studii;
j) străinii şi apatrizii, lucrători înalt calificaţi, dacă angajarea acestora este necesară din punct de vedere
economic, iar activitatea nu poate fi amânată sau desfăşurată în străinătate;
k) străinii şi apatrizii, lucrători transfrontalieri, lucrători sezonieri din agricultură, personal navigant maritim şi fluvial;
l) membrii delegaţiilor sportive internaţionale care participă la competiţii sportive organizate pe teritoriul României, în condiţiile legii.
(2) În absenţa unor reglementări contrare la nivel naţional, măsura stabilită la alin. (1) pct. 2 nu se mai aplică cetăţenilor străini şi apatrizilor originari din sau rezidenţi în state terţe dinspre care, la nivel european, este stabilită ridicarea restricţiilor temporare asupra călătoriilor neesenţiale către Uniunea Europeană.
Art. 3 – Se poate institui carantina zonală în condiţiile art. 7 şi 12 din Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic.
Art. 4 – În condiţiile art. 5 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare, se stabilesc următoarele măsuri:
1. Suspendarea zborurilor efectuate de operatorii economici din aviaţie spre și dinspre ţări care nu fac obiectul excepţiei de la carantinare/izolare stabilite de Institutul Naţional de Sănătate Publică şi aprobate de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă şi din aceste ţări către România pentru toate aeroporturile din România, potrivit art. 37 din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare, se aprobă prin hotărâre a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.
2. Sunt exceptate de la prevederile pct. 1 următoarele categorii de zboruri:
a) efectuate cu aeronave de stat;
b) de transport marfă şi/sau corespondenţă;
c) umanitare sau care asigură servicii medicale de urgenţă;
d) pentru căutare-salvare sau de intervenţie în situaţii de urgenţă, la solicitarea unei autorităţi publice din România;
e) având drept scop transportul echipelor de intervenţie tehnică, la solicitarea operatorilor economici stabiliţi în România;
f) aterizări tehnice necomerciale;
g) de poziţionare a aeronavelor, fără încărcătură comercială tip ferry;
h) tehnice, în scopul efectuării unor lucrări la aeronave;
i) efectuate de transportatori aerieni deţinători de licenţă de operare în conformitate cu reglementările Uniunii Europene, prin curse neregulate (charter), pentru transportul lucrătorilor sezonieri sau pentru repatrierea unor cetăţeni străini, din România către alte state, cu avizul Autorităţii Aeronautice Civile Române şi al autorităţii competente din statul de destinaţie;
j) efectuate de transportatori aerieni deţinători de licenţă de operare în conformitate cu reglementările Uniunii Europene, prin curse neregulate (charter), din alte state către România pentru repatrierea cetăţenilor români, cu avizul Autorităţii Aeronautice Civile Române, în baza acordului Ministerului Afacerilor Interne şi al Ministerului Afacerilor Externe;
k) efectuate de transportatori aerieni deţinători de licenţă de operare în conformitate cu reglementările Uniunii Europene, prin curse neregulate (charter), pentru transportul lucrătorilor din sectorul transporturilor prevăzuţi în anexa nr. 3 la Comunicarea privind implementarea Culoarelor Verzi („Green Lanes“) în temeiul Orientărilor privind măsurile de gestionare a frontierelor în vederea protejării sănătăţii şi a asigurării disponibilităţii mărfurilor şi serviciilor esenţiale – C(2020) 1897, din 23 martie 2020, din România către alte state şi din alte state către România, cu avizul Autorităţii Aeronautice Civile Române, al Ministerului Afacerilor Externe şi al autorităţii competente din statul de destinaţie.
Art. 5 – În condiţiile art. 5 alin. (3) lit. e) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare, se menţine închiderea temporară, totală sau parţială, a următoarelor puncte de trecere a frontierei de stat:
1. la frontiera româno-ungară: Carei, judeţul Satu Mare;
2. la frontiera româno-bulgară:
a) Lipniţa, judeţul Constanţa;
b) Dobromir, judeţul Constanţa;
c) Bechet, judeţul Dolj (cu excepţia traficului de marfă);
3. la frontiera româno-ucraineană:
Isaccea, judeţul Tulcea (cu excepţia traficului de marfă);
4. la frontiera României cu Republica Moldova:
a) Rădăuţi-Prut, judeţul Botoşani;
b) Oancea, judeţul Galaţi;
5. la frontiera româno-sârbă:
a) Moldova Nouă, judeţul Caraş-Severin;
b) Naidăş, judeţul Caraş-Severin;
c) Vălcani, judeţul Timiş;
d) Stamora-Moraviţa, judeţul Timiş – feroviar (cu excepţia traficului de marfă);
e) Lunga, judeţul Timiş;
f) Foeni, judeţul Timiş.
Art. 6 – În condiţiile art. 5 alin. (3) lit. f), art. 8 şi 9 din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare, se stabilesc următoarele măsuri:
1. Se suspendă consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice în spaţiile comune de servire a mesei din restaurante, hoteluri, moteluri, pensiuni, cafenele sau alte localuri publice, din interiorul clădirilor.
2. În spaţiile prevăzute la pct. 1 sunt permise prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective.
3. Prepararea, comercializarea şi consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice sunt permise în spaţiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu asigurarea unei distanţe de minimum 2 m între mese şi participarea a maximum 4 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite, şi cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii, ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare.
4. Operatorii economici care desfăşoară activitatea în spaţiile prevăzute la pct. 3, cum sunt terasele, cluburile, barurile şi altele asemenea, au obligaţia să respecte orarul de lucru cu publicul şi restricţiile stabilite prin hotărâre a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, la propunerea Grupului de suport tehnicoştiinţific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României sau a comitetului judeţean/al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă.
5. Măsurile prevăzute la pct. 4 se stabilesc pentru unităţile administrativ-teritoriale în care se constată o răspândire comunitară intensă a virusului şi/sau un număr în creştere al persoanelor infectate cu virusul SARS-CoV-2.
6. Operatorii economici care desfăşoară activitatea în spaţiile prevăzute la pct. 3 au obligaţia să ia măsuri pentru limitarea numărului de clienţi la numărul locurilor pe scaune şi a oricăror activităţi care presupun interacţiunea fizică între clienţi.
Art. 7 – În condiţiile art. 5 alin. (3) lit. f), art. 8 şi 9 din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare, în interiorul centrelor comerciale în care îşi desfăşoară activitatea mai mulţi operatori economici nu se permite:
a) activitatea restaurantelor, cafenelelor sau a altor asemenea unităţi de alimentaţie publică, cu excepţia celor care funcţionează potrivit art. 6 pct. 3;
b) exploatarea locurilor de joacă, a sălilor de jocuri şi a cinematografelor.
Art. 8 – În condiţiile art. 5 alin. (3) lit. f) şi art. 33-36 din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare, se stabilesc următoarele măsuri:
1. Transportul aerian se desfăşoară cu respectarea măsurilor şi restricţiilor referitoare la igiena şi dezinfecţia spaţiilor comune, echipamentelor, mijloacelor de transport şi aeronavelor, procedurile şi protocoalele din interiorul aeroporturilor şi aeronavelor, regulile de conduită pentru personalul operatorilor aeroportuari, aerieni şi pentru pasageri, precum şi privitor la informarea personalului şi pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării pasagerilor şi personalului ce activează în domeniul transportului aerian, stabilite prin ordin comun al ministrului transporturilor, infrastructurii şi comunicaţiilor, al ministrului afacerilor interne şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 32,33 şi art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare.
2. Transportul feroviar se desfăşoară cu respectarea măsurilor şi restricţiilor referitoare la igiena şi dezinfecţia spaţiilor comune din gări, halte, staţii sau puncte de oprire, a echipamentelor şi garniturilor de tren, procedurile şi protocoalele din interiorul gărilor, haltelor, staţiilor sau punctelor de oprire, dar şi în interiorul vagoanelor şi garniturilor de tren, gradul şi modul de ocupare al materialului rulant, regulile de conduită pentru personalul operatorilor şi pentru pasageri, precum şi privitor la informarea personalului şi pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării pasagerilor şi personalului ce activează în domeniul transportului feroviar, stabilite prin ordin comun al ministrului transporturilor, infrastructurii şi comunicaţiilor, al ministrului afacerilor interne şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 32,34 şi art. 71
alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare.
3. Transportul rutier se desfăşoară cu respectarea măsurilor şi restricţiilor referitoare la igiena şi dezinfecţia mijloacelor de transport persoane, procedurile şi protocoalele din interiorul mijloacelor de transport, gradul şi modul de ocupare a mijloacelor de transport, regulile de conduită pentru personalul operatorilor şi pentru pasageri, precum şi privitor la informarea personalului şi pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării pasagerilor şi personalului ce activează în domeniul transportului rutier, stabilite prin ordin comun al ministrului transporturilor, infrastructurii şi comunicaţiilor, al ministrului afacerilor interne şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 32,35 şi art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare.
4. Transportul naval se desfăşoară cu respectarea măsurilor şi restricţiilor referitoare la igiena şi dezinfecţia navelor de transport persoane, procedurile şi protocoalele din interiorul navelor de transport persoane, gradul şi modul de ocupare a navelor de transport persoane, regulile de conduită pentru personalul
operatorilor şi pentru pasageri, precum şi privitor la informarea personalului şi pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării pasagerilor şi personalului ce activează în domeniul transportului naval, prin ordin comun al ministrului transporturilor, infrastructurii şi comunicaţiilor, al ministrului afacerilor interne şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 32,36 şi art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare.
5. Transportul intern şi internaţional de mărfuri şi persoane se desfăşoară cu respectarea prevederilor din ordinul comun al ministrului transporturilor, infrastructurii şi comunicaţiilor, al ministrului afacerilor interne şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 37 din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare.
Art. 9 – În condiţiile art. 5 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare, se stabilesc următoarele măsuri:
1. Se suspendă activitatea operatorilor economici desfăşurată în spaţii închise în următoarele domenii: activităţi în piscine, locuri de joacă şi săli de jocuri.
2. Se instituie obligaţia instituţiilor şi autorităţilor publice, operatorilor economici şi profesioniştilor de a organiza activitatea, astfel încât să asigure, la intrarea în sediu, în mod obligatoriu, triajul epidemiologic şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor, atât pentru personalul propriu, cât şi pentru vizitatori, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art. 13 şi art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare.
3. Se instituie obligaţia desfăşurării activităţii la nivelul cabinetelor stomatologice şi unităţilor sanitare non-COVID de a organiza activitatea, în condiţiile stabilite prin ordinul ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare.
4. Se instituie obligaţia operatorilor economici care desfăşoară activităţi de jocuri de noroc, îngrijire personală, primire turistică cu funcţiuni de cazare, precum şi activităţi de lucru în birouri cu spaţii comune în sistem deschis de a respecta normele de prevenire stabilite prin ordinul comun al ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare, în baza căruia îşi pot desfăşura activitatea.
5. Operatorii economici care desfăşoară activităţi de jocuri de noroc au obligaţia să respecte orarul de lucru cu publicul şi restricţiile stabilite prin hotărâre a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, la propunerea Grupului de suport tehnico-ştiinţific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României sau a comitetului judeţean/al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă. Măsurile se stabilesc pentru unităţile administrativ-teritoriale în care se constată o răspândire comunitară intensă a virusului şi/sau un număr în creştere al persoanelor infectate cu virusul SARS-CoV-2.
6. Se instituie obligaţia operatorilor economici care desfăşoară activităţi de administrare a ştrandurilor exterioare, a piscinelor exterioare sau sălilor de sport/fitness de a respecta normele de prevenire stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare.
7. Se instituie obligaţia operatorilor economici care desfăşoară activităţi de tratament balnear de a respecta normele de prevenire stabilite prin ordinul ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare.
8. Suprafaţa sectorului/subsectorului de plajă amenajată folosită pentru închirierea şezlongurilor şi umbrelelor în suport fix trebuie să fie de maximum 70% din suprafaţa totală închiriată, diferenţa reprezentând-o zona destinată plajei pe nisip. La dimensionare nu se vor lua în calcul spaţiile destinate amplasării altor dotări de pe plajă.
9. Accesul pe plaja neamenajată se face în mod liber, cu respectarea regulilor de distanţare fizică. Utilizarea plajei se va face cu menţinerea unei distanţe de cel puţin 2 m între persoane în orice moment, cu excepţia membrilor aceleiaşi familii.
10. Accesul persoanelor pe suprafeţele de plaje amenajate cu şezlonguri se realizează doar cu asigurarea obligatorie de şezlonguri pentru fiecare dintre persoanele prezente, asigurarea unei distanţe de minimum 2 m între şezlongurile care sunt utilizate de persoane din familii diferite şi cu respectarea normelor de prevenire
stabilite prin ordin comun al ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri, al ministrului sănătăţii şi al ministrului mediului, apelor şi pădurilor, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare. Aceleaşi reguli de distanţare fizică se aplică şi pentru suprafaţa de 30% fără şezlonguri.
Art. 10 – În condiţiile art. 5 alin. (3) lit. f) şi ale art. 38 din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare, se stabilesc următoarele măsuri:
1. Activitatea în creşe, grădiniţe şi afterschool-uri, pe perioada vacanţei de vară, este permisă numai cu respectarea condiţiilor stabilite prin ordin comun al ministrului educaţiei şi cercetării, al ministrului muncii şi protecţiei sociale şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare.
2. În cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ sunt permise organizarea şi desfăşurarea examenelor pentru elevi/studenţi, cadre didactice, precum şi activităţile specifice unităţilor/ instituţiilor de învăţământ în condiţiile respectării măsurilor de prevenire, stabilite prin ordin comun al ministrului educaţiei şi cercetării şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare.
Art. 11 – (1) Respectarea aplicării măsurii prevăzute la art. 1 pct. 1 se urmăreşte de către Ministerul Afacerilor Interne.
(2) Măsurile prevăzute la art. 1 pct. 2-5 se pun în aplicare de către Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Tineretului şi Sportului. Respectarea aplicării acestor măsuri se urmăreşte de către Ministerul Afacerilor Interne.
(3) Măsurile prevăzute la art. 1 pct. 6 şi 7 se pun în aplicare de către Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Culturii. Respectarea aplicării acestor măsuri se urmăreşte de către Ministerul Afacerilor Interne.
(4) Măsura prevăzută la art. 1 pct. 8 se pune în aplicare de către Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Afacerilor Interne. Respectarea aplicării acestei măsuri se urmăreşte de către Ministerul Afacerilor Interne.
(5) Măsura prevăzută la art. 1 pct. 9 se pune în aplicare de către Ministerul Sănătăţii şi, după caz, de Ministerul Tineretului şi Sportului, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor sau Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Respectarea aplicării acestei măsuri se urmăreşte de către Ministerul Afacerilor Interne.
(6) Respectarea aplicării măsurilor prevăzute la art. 1 pct. 10-14 se urmăreşte de către Ministerul Afacerilor Interne.
(7) Respectarea aplicării măsurii prevăzute la art. 2 se urmăreşte de către Ministerul Afacerilor Interne.
(8) Respectarea aplicării măsurii prevăzute la art. 3 se urmăreşte de către Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Afacerilor Interne.
(9) Respectarea aplicării măsurilor prevăzute la art. 4 se urmăreşte de către Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor şi Ministerul Afacerilor Interne.
(10) Măsura prevăzută la art. 5 se pune în aplicare de către Ministerul Afacerilor Interne.
(11) Măsura prevăzută la art. 6 pct. 3 se pune în aplicare de către Ministerul Sănătăţii, Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri şi Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor. Respectarea aplicării măsurilor prevăzute la art. 6 şi 7 se urmăreşte de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Afacerilor Interne.
(12) Măsurile prevăzute la art. 8 se pun în aplicare de către Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerul Sănătăţii. Respectarea aplicării acestor măsuri se urmăreşte de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Afacerilor Interne.
(13) Respectarea aplicării măsurilor prevăzute la art. 9 pct. 1 se urmăreşte de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Afacerilor Interne.
(14) Măsurile prevăzute la art. 9 pct. 2 se pun în aplicare de către Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Afacerilor Interne. Respectarea aplicării acestor măsuri se urmăreşte de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Afacerilor Interne.
(15) Măsurile prevăzute la art. 9 pct. 3 şi 7 se pun în aplicare de către Ministerul Sănătăţii. Respectarea aplicării acestor măsuri se urmăreşte de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Afacerilor Interne.
(16) Măsurile prevăzute la art. 9 pct. 4 se pun în aplicare de către Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri şi Ministerul Sănătăţii. Respectarea aplicării măsurilor prevăzute la art. 9 pct. 4 şi 5 se urmăreşte de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Afacerilor Interne.
(17) Măsurile prevăzute la art. 9 pct. 6 se pun în aplicare de către Ministerul Tineretului şi Sportului şi Ministerul Sănătăţii. Respectarea măsurilor prevăzute la art. 9 pct. 7 se urmăreşte de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Afacerilor Interne.
(18) Măsurile prevăzute la art. 9 pct. 8 – 10 se pun în aplicare de către Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi Ministerul Sănătăţii. Respectarea măsurilor prevăzute la art. 9 pct. 8 – 10 se urmăreşte de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Afacerilor Interne.
(19) Măsurile prevăzute la art. 10 se pun în aplicare de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Ministerul Sănătăţii. Respectarea aplicării acestor măsuri se urmăreşte de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Afacerilor Interne.