Informare de presa – 06 aprilie 2020, ora 22:39 Grupul de Comunicare Strategică

Nelu Tătaru, ministrul Sănătății a solicitat Direcției de Sănătate Publică Timișoara să demareze de urgență o verificare la Spitalul Municipal cu privire la cazurile de nou născuți depistați pozitiv la COVID 19.

 

Din primele informații , la spitalul municipal au fost recoltate probe de la 49 de mame și tot atâția nou născuți în data de 01 aprilie 2020.
Testele au fost lucrate în 5 și 6 aprilie 2020.
Rezultatele testelor arată un număr de 10 nou născuți pozitiv la COVID-19. Menționăm că testele mamelor acestor nou născuți sunt negative.

Un număr de 9 mame împreună cu nou născuții lor au fost externate deja, in perioada 2- 4 aprilie 2020, în unitatea sanitară fiind în continuare internată o  singură mamă.
 
Ministrul Tătaru a solicitat demararea de urgență a anchetelor epidemiologice, izolarea la domiciliu a persoanelor externate și retestarea tuturor persoanelor.