PRECIZARE – 16 martie 2020 Grupul de Comunicare Strategică

Privitor la dispozițiile prevăzute în decretul Președintelui României referitoare la propagarea de informații false prin intermediul mass-media și în mediul online, facem următoarele precizări: 

• Analiza referitoare la publicațiile care difuzează în mod sistematic și deliberat informații false, ignorând apelul pentru o informare corectă și obiectivă, va fi realizată la nivelul Grupului de Comunicare Strategică. 
• Dispoziția referitoare la eventuala dezactivare a publicației online este emisă de Ministrul Afacerilor Interne, în baza analizei Grupului de Comunicare Strategică. 
• Dispoziția Ministrului Afacerilor Interne este implementată prin decizie a Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații. 

Menționăm faptul că această reglementare nu privește instituțiile de presă recunoscute la nivelul opiniei publice, a căror identitate este cunoscută, și cu care autoritățile se află într-un raport de colaborare și dialog permanent. 

Acest instrument privește combaterea acțiunilor de dezinformare a căror scop este de a induce panica, prin intermediul unor publicații fără identitate ori a unor publicații care în mod sistematic prezintă informații fără bază reală.

Analiza se va realiza asupra fiecărui caz în parte și va fi în mod obligatoriu deschis un dialog prealabil cu reprezentanții publicației (dacă pot fi identificați) care ar putea face obiectul unei asemenea analize. 

Grupul de Comunicare Strategică